Cum poți descrie pe cineva care poartă atât de multe identități, strânse de-a lungul călătoriei sale peste tot prin lume? O copilărie petrecută în Canada. O adolescență petrecută în Germania. O maturizare realizată în cele peste 60 de țări vizitate. Toate au construit un Thomas Istvan curajos, gata să ia oricând o foaie albă și să-și creeze o nouă poveste așa cum simte, cu încredere și entuziasm. 

De mai bine de 10 ani, Thomas contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului din România prin MIGRO.RO, companie specializată în recuperarea taxelor din Germania, construită alături de un avocat german și dedicată oamenilor.

Vă invităm să luați la pas globul pământesc și să vă alăturați unei povești de viață fascinante despre descoperire, reinventare și perseverență. Și despre un nou „acasă” – aici, la Sibiu.

Thomas, să ne spui câteva lucruri despre tine: unde începe povestea ta și care simți tu că sunt momentele care te-au definit, care au dus la Thomas Istvan cel de astăzi?

Thomas: Prima etapă care m-a influențat mult a fost perioada din Canada, dar să o iau cu începutul. Tatăl meu este preot evanghelic, iar acasă vorbeam săsește. Identitatea asta de a fi sas, de a fi din Transilvania, era mereu importantă și prezentă în familie, chiar dacă eu am cunoscut România și Transilvania mai târziu. 

M-am născut în Orăștie, dar la trei luni am plecat în Germania. După patru ani, în 1988, familia mea a emigrat în Canada. Atunci nu știa nimeni că va veni revoluția și că se vor deschide granițele. Am ajuns în Ontario, unde exista o comunitate săsească foarte unită – biserică, Transylvania Club cu dansuri populare, întâlniri.

Acolo am trăit ceva unic: pe de o parte, cultura canadiană, foarte deschisă și primitoare pentru emigranți din toată lumea – Asia, Africa, Europa, America de Sud – iar pe de altă parte, identitatea săsească. Am învățat engleză și franceză, am avut colegi de toate naționalitățile, de diferite religii, ceea ce era normal în Canada. Tot acolo am început să învăț și germană, la școala de weekend pentru comunitatea săsească, unde mama mea era profesoară. Prima mea limbă a fost însă săsește, un dialect vechi de peste 800 de ani, mai vechi decât germana vorbită astăzi. Pentru mine nu e doar dialect, eu îl văd mai mult ca o limbă în sine. Și parte din identitatea mea.

Când te-ai întors în Germania și cum a fost adaptarea aici?

Thomas: În 1994, ne-am întors în Germania. Aveam 10 ani și la început m-am simțit ca un canadian în vizită. Limbajul și cultura germană au fost o provocare, dar până la adolescență m-am integrat, am absorbit încet, încet această identitate și am început să mă simt neamț.

Germania m-a învățat punctualitatea și disciplina. Acolo, dacă faci o programare la 18:15 peste trei luni, fix așa rămâne. Totul era bine organizat și există o încredere mai mare între oameni și instituții.

Acolo, încurajat și de părinți, am muncit de la 13 ani. Timp de doi ani, am strâns bani ca să-mi cumpăr primul trenuleț electric. De la 15 ani, am lucrat într-un kebab. Acolo am învățat responsabilitatea: cum să tai legume, cum să gestionez banii, cum să vorbesc cu clienții, cum să fiu punctual.

Iar muzica a fost mereu parte din viața mea. Tatăl meu este pianist, eu am cântat la trompetă, chitară, tobe. Am făcut parte din trupe rock, am fost la concerte, am scos albume. Pe scenă îmi exprimam emoțiile din adolescență, iar muzica și munca m-au format enorm în toată această perioadă.

Adolescența este un moment important și cu impact puternic asupra noastră. A fost ceva ce a schimbat mult felul în care vezi lumea și pe tine în acea perioadă?

Thomas: Da, la 17 ani am plecat un an în Ecuador, prin Rotary și acela a fost un moment important de maturizare. Am stat la o familie din Quito și am avut mare noroc să fiu primit extraordinar. Am călătorit în Galapagos, în Jungla Amazonului, am cunoscut 80 de studenți din 20 de țări și am învățat spaniolă, limbă în care am făcut și studiile ulterior.

Cel mai important, acolo am descoperit valoarea familiei. În Ecuador, în fiecare weekend se strângeau 20–30 de persoane la masă – bunici, părinți, verișori. Acolo am înțeles cât de importantă e unitatea și sprijinul familial.

Tot acolo m-am îndrăgostit de salsa. Am început să dansez și dansez până azi. De altfel, la un Congres de Salsa din România am cunoscut-o și pe soția mea.

Bunicul familiei la care am stat era antreprenor în turism. El m-a luat de mână și mi-a arătat afacerea lui: agenție de turism, hoteluri, cabane în Junglă. A fost primul meu contact real cu antreprenoriatul. Am revenit în Germania cu un bagaj bogat și cu dorința de a explora mai mult.

Cât de tare ți-a deschis apetitul pentru turism și călătorii?

Thomas: Atât de tare, încât după bacalaureat am aplicat să lucrez pentru Lufthansa, ca steward. Am fost acceptat și apoi am început zborurile intercontinentale. Așa am reușit să cunosc peste 60 de țări, zburând în toate continentele și în toate direcțiile. A fost incredibil – am ajuns în țări foarte diverse: Nigeria, Iran, Kazahstan, dar și Japonia, China, Singapore și multe altele. Tot atunci am învățat pentru prima oară să îmi recuperez taxele și am făcut asta cu impozitul pe venit pentru 3 ani la rând.

Între timp am mai trăit și jumătate de an în Mexic, unde am lucrat la o crescătorie de tauri. În perioada în care am fost în Ecuador, am avut o iubită din Argentina și împreună am călătorit cu rucsacul prin toată America de Sud și Centrală. O experiență foarte importantă, m-a îmbogățit enorm.

Mi-ai zis că ți-ai făcut și studiile în spaniolă. Dezvoltă puțin partea aceasta.

Thomas: După ce am lucrat ca steward la Lufthansa și am vizitat peste 60 de țări, m-am mutat în Spania pentru studii, cu prietena mea de atunci, columbiancă. La Seville am făcut turism și economie. Andalusia mi-a oferit un mix extraordinar de culturi – influențe arabe, sud-americane, europene. Am participat la procesiunile de Paște, am lucrat la hoteluri, am învățat despre flamenco și despre stilul de viață spaniol. 

În Seville, am început să mă definesc altfel. Nu doar sas, canadian sau neamț. Mă simțeam european. Chiar cetățean al lumii. Pur și simplu adunam identități și experiențe.

La master ​​am mers în Tenerife și acolo am aprofundat studiile economice. A fost o experiență super interesantă: insula are un vibe aparte, mult mai sud-american ca feeling. Clima e extraordinară, oamenii sunt mai primitori și mai relaxați, exact ca sud-americanii.

Cum au arătat primele experiențe antreprenoriale? 

Thomas: În paralel cu masterul, am participat la un curs de antreprenoriat, cu tabere și seminarii. Am făcut un proiect despre un loc turistic în Transilvania. Deja vizitam constant Mediașul și Sibiul, mă simțeam legat de rădăcini. Atunci am fost recrutat pentru deschiderea unui hotel de patru stele în Gran Canaria. Am lucrat jumătate de an ca director și am învățat mai mult decât în toți anii de studii. Cum să negociez, cum să recrutez, cum să gestionez un hotel real. A fost intens. Aveam însă viziuni diferite față de cei care dețineau hotelul, prin urmare am plecat. Era perioada crizei economice, 2009–2010. 

Am început un doctorat la Valencia, despre schimbările climatice și turism. Orașul e fascinant, dar comunitatea mai rece, este mai greu să te integrezi. Criza lovea, eu lucram noaptea la recepție ca să-mi plătesc studiile, aveam și probleme personale. Simțeam că nu mai are sens. Am venit în România ca să mă regăsesc puțin și am avut o surpriză.

Când am ajuns în România am simțit că aici e viitorul. România era de patru ani în UE, plină de oportunități. Totul era încă verde. Am simțit că spiritul meu antreprenorial se trezește.

Care au fost primele proiecte pe care le-ai dezvoltat?

Thomas: Primul proiect a constat în două camere turistice în Mediaș. Atunci nu existau apartamente în regim hotelier. Eu văzusem ideea în Spania. Am făcut totul cu mâna mea și cu un meșter. Așa am învățat româna, pe șantier. Primele cuvinte au fost ciocan, hârleț, vopsea. Și atunci am cunoscut pentru prima dată umorul românesc.

Când am ținut în mână primul câștig de la cele două apartamente, am simțit: asta e, eu vreau să fiu antreprenor. Dacă pot să fac asta, pot să fac orice. În 2013, am deschis și un bistrou cu mâncare spaniolă. Am renovat tot, am făcut deschiderea cu petrecere mare. Dar aici au început provocările: ITM, Sanepid, autorizații, angajați. Stres enorm, probleme de sănătate. Am ținut bistroul un an și jumătate. A fost o școală grea, dar m-a învățat mult.

Simt că ne apropiem de cum a început povestea MIGRO.RO

Thomas: Așa este. În 2013 l-am cunoscut pe Frank, avocatul german de la MIGRO, care pe atunci era client fidel la bistrou, venea zilnic. El începuse o mică activitate în Mediaș, într-o cameră închiriată, unde primea clienți pentru recuperarea de taxe și alocații. Mi-a povestit ideea, am simțit potențialul.

La început am fost agent pentru Frank. Mergeam cu formulare sub braț, din ușă în ușă, prin sate, ca un vânzător de aspiratoare. Țin minte cum mergeam prin județe. Era greu, legislația nu era clară nici pentru noi, dosarele durau mult. Dar oamenii aveau nevoie și simțeam că există ceva uriaș.

După câteva săptămâni, adusesem mai mulți clienți decât avusese Frank într-un an. Atunci mi-a zis: ‘Hai să fim asociați, 50-50.’ Prin urmare, în 2015 am devenit parteneri oficiali. Pentru mine, asta a fost o pagină albă, un nou capitol care aștepta să fie scris.

Îmi place întotdeauna o pagină albă. O pagină care nu are nimic pe ea, dar care așteaptă să fie scrisă cu o poveste nouă. Pentru mine, asta înseamnă începuturi, entuziasm și libertatea de a crea.

În acești 10 ani, cum s-a dezvoltat Migro?

Thomas: Migro a crescut organic. La început eram doar noi doi. Apoi am deschis un birou mai mare în Mediaș, apoi la Sibiu. Am angajat oameni. Principiul nostru era clar: nu luăm niciun ban până nu rezolvăm cazul. Și asta ne-a adus încredere.

Țin minte o întâmplare frumoasă: doi clienți s-au cunoscut în biroul nostru din Sibiu. Ea venise din Brezoi, el era din Sibiu. S-au întâlnit întâmplător, au ieșit la o cafea și doi ani mai târziu s-au căsătorit. Una dintre poveștile mele favorite. A fost o surpriză tare frumoasă!

Mulți clienți sunt cu noi de peste 10 ani. Vin an de an să-și rezolve actele. E semnul că ne ținem de promisiuni. Astăzi avem zeci de mii de clienți și peste 70.000 de cazuri rezolvate. Când mă uit la cifre, mă gândesc de unde am pornit și mă simt foarte mândru. 

Cum arată echipa Migro în 2025?

Thomas: În 2015, eram doar eu și Frank. Acum, în 2025, dacă îi includem și pe colaboratorii din Moldova, pe care îi finanțăm integral, suntem în jur de 42 de oameni.

Între timp am creat și un middle management, avem și colaboratori permanenți pe IT, Marketing, familia noastră extinsă, cum le spunem. Iar planurile de viitor sunt ambițioase. De anul trecut am început un curs de management, lucrez acum la un proiect prin care să implementăm un sistem de management al performanței. Am schimbat și strategia de recrutare, am introdus middle management, am decis să revoluționăm strategia de marketing, renovăm website-ul și aplicația. Facem toate acestea cu scopul de a îmbunătăți calitatea.

Noi vrem să rămânem o firmă de mărime potrivită, sănătoasă, unde clientul știe exact ce primește. Creștem, dar controlat și sustenabil.

Ce vrei să însemne MIGRO.RO pentru clienți?

Thomas: Când oamenii aud de MIGRO.RO, vreau să se gândească la expertiză. Noi nu putem controla tot – depindem de autorități și de angajatori – dar vrem ca oamenii să simtă că aici au ajuns la adresa corectă pentru problemele lor.

Suntem una dintre firmele cu cei mai mulți ani pe piață, avem un know-how solid și un avocat german în România. Suntem aproape de clienți, și geografic, și cultural.

Ce vreau să adaug este și mai multă transparența. Timpul de așteptare poate fi frustrant. Dar e o diferență între a ști pentru ce aștepți și a nu ști nimic. Cu aplicația și portalul de clienți vrem ca oamenii să vadă în timp real stadiul dosarului și următorii pași. Astfel, necunoscutul dispare și experiența devine mai clară și mai umană.

Cum se realizează comunicarea în acest moment?

Thomas: În prezent, aproximativ 75% din comunicare e telefonică și 20% față în față, la birou. Aplicația ocupă cam 5%, dar e în creștere. Avem deja 3.000 – 3.500 de clienți activi cu aplicația instalată, chiar dacă nu am promovat-o intens.

Tendința e clară: aplicația va crește, mai ales pentru generațiile tinere. Însă vom păstra diversitatea: unii preferă vocea umană, alții aplicația, alții biroul. De aceea oferim toate opțiunile – telefonic, online, aplicație, web sau la birou. Clientul decide cum vrea să interacționeze.

Care crezi că sunt valorile care te-au ajutat pe tot parcursul călătoriei tale? 

Thomas: Întotdeauna am avut curajul să o iau de la capăt. Secretul e să-ți asumi riscul de eșec. La început era mai simplu – nu aveam nimic de pierdut și eram curios. Curiozitatea m-a împins mereu spre necunoscut, pentru că acolo se ascunde ceva interesant.

Am avut și mentori, în Gran Canaria, Sevilla, directorul programului de antreprenoriat din Tenerife. Oameni care mi-au arătat prin exemplul lor unde pot ajunge.

Astăzi lucrurile s-au schimbat: am familie, responsabilități, o firmă stabilă. Nu mai simt nevoia să deschid mereu o pagină complet nouă, ci să scriu sub-capitole în capitolul MIGRO.RO.

Două lucruri m-au ajutat mereu: recunoștința și conștientizarea faptului că reușita mea e și rodul contribuției altora: familie, prieteni, mentori, colaboratori, chiar și întâmplări sau discuții aparent mărunte. Nimic nu e doar merit personal.

Iar de la părinții mei am învățat alte două valori importante: modestia și disciplina. Modestia mă ține cu picioarele pe pământ, să nu mă las dus de succes. Iar disciplina și spiritul comunitar le-am moștenit din familie și îmi dau un sens și o bucurie în fiecare zi.

Ce rol mai are astăzi muzica în viața ta? 

Muzica a fost și rămâne o parte esențială din viața mea. Încerc să o transmit și copiilor mei. Băiatul cel mare ia lecții de pian și chitară, cântă în cor. Cel mic, de patru ani, deja e atras de instrumente.

În familia noastră muzica e prezentă zilnic: cântăm și dansăm în bucătărie, ascultăm muzică clasică, mergem la concerte. Am construit un studio de înregistrări în fosta șură din curte. Vin muzicieni, prietenii mei cântă aici, copiii descoperă instrumente.

Eu însumi iau cursuri de canto, reiau compoziții mai vechi, experimentez cu diverse instrumente: vioară, acordeon, bongos, timbales. Mă întâlnesc cu prieteni, cântăm împreună, merg la concerte – de la Andrea Bocelli la trupe rock.

Am sponsorizat festivaluri, am oferit premii sub formă de zile de înregistrare în studio. M-am împrietenit cu muzicieni din România și descopăr scena locală – Alternosfera, Luna Amară, Bosquito, Vița de Vie. Muzica rămâne pentru mine un mod de a trăi și de a împărtăși bucurie.

Ca cetățean al lumii, cum prevezi viitorul tău? Are Sibiul onoarea de a fi considerat acasă pentru un călător ca tine?

Simt că trăiesc într-un loc ideal: sora mea și nepoata mea sunt la Sibiu, eu locuiesc la Cisnădie, care e lângă Sibiu și aproape de Mediaș – locul rădăcinilor mele. Familia ambilor părinți vine din Mediaș. Am un arbore genealogic pe linia mamei care merge până în secolul XVII. Așa că simt cu adevărat că fac parte din acest loc.

Dacă mă gândesc bine, da, se închide cercul. M-am născut aici, am plecat, am făcut ocolul lumii și m-am întors după 30 de ani. Acum trăiesc momentul din plin și mă simt privilegiat că am putut participa la dezvoltarea României din ultimii 12–13 ani. Nivelul de trai și calitatea vieții au crescut enorm.

Mă simt bine aici, copiii merg la grădiniță și școală la secția germană, comunitatea e sănătoasă, mă simt în siguranță. Toate astea contribuie la sentimentul de „acasă”. Dar știu și că nimic nu e permanent. Viața se schimbă, chiar și geopolitic, nimeni nu știe cum va fi ziua de mâine. Așa că pentru mine contează să trăiesc momentul.

Când mă gândesc la ce a permis Migro, la câte lucruri am pus în mișcare, simt un mare privilegiu. E incredibil să poți să creezi, să influențezi, să sprijini angajați, comunitatea, să te implici în muzică. Cred că fiecare dintre noi trebuie să contribuim cu ceva – poate fi un simplu „Bună ziua!” sau „Mulțumesc”. Micile gesturi sunt contagioase, un „virus bun” care se răspândește.

Eu am metoda mea: când simt că problemele mă apasă, încerc să urc cu gândul deasupra lor, ca o pasăre, să le privesc de sus. Din acea perspectivă, lucrurile par mai mici și mai ușor de gestionat. Sau, uneori, e suficient să ridici ochii spre stele și îți dai seama că problemele tale se pun altfel în balanță.

Asta mă ajută să merg mai departe. Și da, mă simt privilegiat și recunoscător pentru tot ce trăiesc aici.